Peste 36 de milioane de alegători sunt chemați la urne – duminică, 25 mai, în Ucraina – pentru a-și alege președintele, după luni de criză politică în care fuga fostului șef al statului Viktor Ianukovici și escaladarea violențelor au adus țara aproape în pragul unui război civil, comentează France Presse.
Acesta este al șaselea scrutin prezidențial de la proclamarea independenței fostei republici sovietice în 1991. Învingătorul, ales pentru un mandat de cinci ani, va deveni al cincilea președinte ales al Ucrainei, Leonid Kucima, cel de-al doilea președinte al Ucrainei independente câștigând în două rânduri alegerile.
Numele celor 21 de candidați sunt înscrise pe buletinele de vot, dar doi au anunțat deja că se retrag din cursa prezidențială.
Miliardarul prooccidental Petro Poroșenko este considerat marele favorit în sondaje cu peste 30% din intențiile de vot, cu mult în fața fostului premier Iulia Timoșenko (6%), figură centrală a „revoluției portocalii” din 2004. În urma lor, ceilalți 17 candidați sunt creditați cu mai puțin de 4% fiecare din opțiunile electoratului.
Scrutinul, apreciat drept crucial de către Occident și ironizat de Rusia, care îl compară cu un exercițiu de democrație „în bubuitul tunurilor”, va începe la ora locală 08:00 (05h00 GMT) și se va încheia la 20:00 ora locală (17h00GMT).
Nicio participare minimă nu este cerută pentru validarea scrutinului, în urma modificării în luna martie a legii electorale. Altfel spus, o eventuală imposibilitate de a deschide birouri de vot în zonele controlate de rebeli proruși nu este de natură să invalideze scrutinul.
Dacă niciun candidat nu întrunește peste 50 % din sufragiile exprimate, al doilea tur este prevăzut să aibă loc după trei săptămâni, în 15 iunie, pentru candidații clasați pe primele două locuri ale scrutinului.
Trei institute independente vor publica primele sondaje la ieșirea din birourile de votare. Primele rezultate oficiale vor fi anunțate începând de la miezul nopții (21h00 GMT).
Cadidatul cu prima șansă — Petro Poroșenko — are 48 de ani. Miliardar, numit și ”Regele ciocolatei” datorită afacerilor în domeniu, fiind proprietarul holdingului de dulciuri Roshen, cu o avere estimată la 1,6 miliarde de dolari, el este singurul oligarh care nu a ezitat să-și pună deschis puterea financiară și mediatică — cu postul tv Kanal5 — în serviciul mișcării contestatare proeuropene la Kiev care a dus la căderea președintelui Viktor Ianukovici.
Cota sa de popularitate (33% în intențiile de vot) a crescut rapid în pofida trecutului său de transfug: el a fost unul dintre fondatorii Partidului Regiunilor, formațiunea lui Viktor Ianukovici, și ex-ministru al economiei în regimul acestuia. Dacă va fi ales președinte, Poroșenko promite să „reglementeze problema cu Rusia în trei luni”.
Iulia Timoșenko (53 de ani) a reapărut în prim-planul scenei politice ucrainene în februarie, după eliberarea sa din închisoare, unde o trimisese justiția ex-președintelui Ianukovici.
Luând cuvântul dintr-un scaun cu rotile, în fața mulțimii care își plângea morții în urma represiunii sângeroase din Maidan, „doamna de fier” a politicii ucrainene a avut parte de o primire diferențiată. De atunci, ea și-a multiplicat declarațiile-șoc, a lansat o mișcare de rezistență împotriva agresiunii ruse și promite aderarea la UE, însă popularitatea sa este în cădere liberă (6% în intențiile de vot). Îmbogățită în tumultul anilor postsovietici, cu un trecut plin de zone de umbră, ea promite o luptă necruțătoare împotriva oligarhilor și chiar a ”treia revoluție”, dacă nu va fi aleasă.
Serghei Tighipko (54 de ani), ex-bancher prorus, este creditat cu 4% din intențiile de vot. El vrea să restabilească relațiile economice cu Rusia în pofida crizei fără precedent între cele două state, pe care unii observatori o califică drept „război nedeclarat”.
Fost bancher și miliardar, el a fost directorul de campanie al lui Viktor Ianukovici, care a dus în 2004 la ”revoluția portocalie” și la înfrângerea candidatului său. După ce se distanțase apoi de acesta, Tighipko s-a alăturat din nou taberei lui Ianukovici, devenind vicepremier și inițiind o foarte nepopulară reformă a pensiilor. Singurul candidat cu greutate deschis prorus, el a deplâns într-un interviu acordat AFP faptul că nu-și poate duce campania din motive de securitate în regiunile separatiste din est, unde insurgenții înarmați nu recunosc legitimitatea alegerilor prezidențiale ucrainene.
Printre ceilalți candidați se află Anatoli Grițenko, fost ministru al apărării și susținător al aderării Ucrainei la NATO, care estimează că Vladimir Putin a lansat al treilea război mondial și propune măsuri radicale pentru a face față agresiunii ruse, dar este creditat doar cu 4% din intențiile de vot.
Mihailo Dobkin, fost guvernator al fostei capitale ucrainene Harkov, a susținut violențele împotriva manifestanților proeuropeni la Kiev. După ce a cochetat cu idei separatiste, el se prezintă la 44 de ani ca partizan al unei Ucraine unite, în pofida urmăririlor judiciare al căror obiect este pentru atingere adusă integrității teritoriale a țării (2% credibilitate în fața electoratului).
Ultranaționalistul Oleg Tiagnibok (43 de ani) — liderul partidului Svoboda — a reușit să se impună pe scena politică datorită rolului său în mișcarea Maidan, în pofida reputației sale de antisemit. Disciplina partidului său și serviciul de ordine al acestuia, eficient în protejarea manifestanților în fața forțelor de ordine ale lui Ianukovici, au permis mai multor membri ai formațiunii sale să intre în guvernul provizoriu, dar el însuși a intrat într-un con de umbră în ultimele săptămâni.
Dmitri Iaroș (42 de ani), liderul mișcării ultranaționaliste paramilitare Pravâi Sektor, este acuzat de ”terorism” de către ruși. Mișcarea lui a radicalizat contestarea din Maidan cu cockteiluri Molotov, contribuind la căderea lui Ianukovici și este considerat fascist în regiunile proruse ale țării.
Ducându-se la urne, ucrainenii nu aleg doar un nou președinte. Între riscul scindării, presiunea Rusiei și a soldaților săi comasați la frontieră, precum și cvasifalimentul economiei, în alegeri se decide de fapt însăși existența, dacă nu chiar supraviețuirea, țării.
Occidentul, susținător al mișcării de contestare din Maidan și al instalării la putere a autorităților actuale, consideră scrutinul o etapă ”crucială” în reglementarea crizei care a degenerat în cea mai gravă confruntare diplomatică între Moscova și Vest de la sfârșitul Războiului rece.
Rusia, acuzată de Kiev și de Occident de orchestrarea tensiunilor separatiste din est, dezminte orice susținere logistică a insurgenților și ironizează organizarea unor alegeri prezidențiale în bubuitul tunurilor.
Învingătorul în alegeri va putea conta pe împrumutul celor 27 miliarde de dolari, promis de FMI, Banca Mondială și UE, dar va trebui să inițieze reforme dificile și nu întotdeauna populare.
Candidații au parcurs Ucraina în lung și în lat, cu excepția regiunilor din est, unde au loc confruntări frecvente între trupele guvernamentale și milițiile proruse. Operațiunea ”antiteroristă”, departe de a permite Kievului să reia controlul asupra acestor regiuni cu 7 milioane de locuitori, este considerată un eșec, rezultatele ei permițând insurgenților să-și extindă controlul. Comisia electorală a avertizat deja că votul ar putea să nu aibă loc în 10 zone din regiunile Lugansk și Donețk, privând scrutinul de aproape 2 milioane de potențiali alegători.
Alegătorii din Crimeea, peninsulă atașată la Rusia după ocuparea ei de către forțe rusești și după un referendum nerecunoscut de comunitatea internațională, pot teoretic să părăsească regiunea și să voteze la birouri electorale din sudul Ucrainei.