Ajuns la 101 ani, candidează pentru un post în Congresul american

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

John Newman, un ”activisit şi stră-străbunic” din Florida (Statele Unite), a intrat în atenţia opiniei publice după ce, la vârsta de 101 ani, a decis să participe la alegerile din noiembrie pentru a obţine un mandat în Congresul american.

Bărbatul, care pare cu 20 de ani mai tânăr, a anunţat pe un blog dedicat campaniei sale www.joenewman101.com că se va prezenta, pentru prima oară, cu scopul ”de a face auzită vocea tuturor cetăţenilor”.

”La 101 ani, eu nu mă gândesc la o carieră politică pe termen lung ce m-ar determina să-mi vând idealurile, valorile sau personalitatea pentru o eventuală realegere”, spune el pe blogul său, adăugând că vrea să-i „inspire” şi pe alţii.

John Newman va participa la alegeri ca neafiliat politic şi va fi unul dintre adversarii republicanului Vern Buchanan.

Combaterea sărăciei sau promovarea sănătăţii pentru săraci sunt câteva dintre punctele din programul său electoral, a anunţat el pentru WWSB, staţia locală a ABC.

Să votezi pentru un bătrân este ca şi cum ai vota pentru un om nou”, anunţă sloganul său, publicat pe contul de Twitter @JoeNewman101.

În prezent, cel mai în vârstă membru al Congresului este reprezentantul statului Texas, Ralph Hall, care are vârsta de 90 de ani.

Camera Reprezentanţilor şi o treime din Congres urmează să fie reînnoite la alegerile din noiembrie.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...