Agenții economici vor plăti tarife diferențiate pentru scurgerea apelor uzate

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Agenții economici, indiferent de genul de industrie în care activează, trebuie să aibă o staţie de pre-epurare, astfel încât apele scurse să nu depășească limitele de poluare admise la intrarea în Staţia de Epurare din Chişinău.

În cazul în care totuşi depășesc limitele prevăzute, vor achita un tarif diferențiat. Directorul general al SA „Apă-Canal Chișinău”, Veronica Herța, a declarat la ședința de la Primărie că cele peste 720 de contracte de preepurare încheiate cu agentii economici vor fi reziliate, iar în locul acestora vor fi încheiate alte acorduri. Până în prezent, agenţii economici activau în baza unui coeficient ce determina concentraţiile maxim admisibile, iar acesta varia de la 0,2 până la 1,5.

De foarte multe ori, unii agenţi economici erau favorizaţi, indicându-se în contract un coeficient mai mic, deşi conform genului de activitate gradul de poluare a apelor uzate era destul de ridicat, transmite IPN.

Furnizorul de apă îşi propune o abordare echitabilă faţă de toţi agenţii economici, indiferent dacă este vorba de agenţii economici mari sau mici. În cazul în care volumul substanţelor în suspensie, consumul biochimic de oxigen pentru cinci zile, precum şi alţi indicatori depăşesc normativele aprobate în modul stabilit de legislaţia în vigoare, vor fi aplicate tarife diferenţiate, calculate proporţional cu indicii normativelor indicate, conform condiţiilor contractuale, iar în lipsa acestor clauze în contractul obligatoriu, conform modalităţii stabilite prin lege.

Potrvit ACC, zilnic la Staţia de Epurare ajung circa 160 de mii de metri cubi de ape uzate.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...