Adunarea Națională franceză aprobă, după dezbateri aprinse, proiectul de lege referitor la azil și imigrație

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Adunarea Națională franceză (camera legislativă inferioară) a aprobat, în noaptea de duminică spre luni, proiectul de lege referitor la azil și imigrație, la capătul unei săptămâni de puternică opoziție chiar și din rândurile partidului președintelui Emmanuel Macron, informează AFP.

Textul prevede reducerea de la 11 la 6 luni a termenului de procesare a unei cereri de azil, în scopul declarat al facilitării integrării, și, în paralel, vizează facilitarea expulzării celor respinși.

După 61 de ore de dezbateri aprinse, proiectul de lege „pentru o imigrație controlată, un drept de azil efectiv și o integrare reușită” a fost aprobat în primă lectură cu 228 de voturi pentru, 139 împotrivă și 24 de abțineri.

Republicanii (dreapta), toată stânga și Frontul Național (FN, extremă dreaptă) au votat împotrivă.

Pentru prima dată după alegerea lui Emmanuel Macron în 2017, un deputat al partidului său LREM, fostul socialist Jean-Michel Clément, a votat contra, după care, amenințat cu excluderea, a preferat să-și anunțe plecarea din acest grup.

Alți 14 deputați ai partidului prezidențial – din totalul de 132 ai Adunării Naționale – s-au abținut de la vot.

Textul va intra în iunie în dezbaterea Senatului, unde majoritatea de dreapta a promis deja că îl va „amenda considerabil”.

Ministrul de interne Gérard Collomb a salutat adoptarea unui „text just”, după ce, în deschiderea dezbaterilor în urmă cu o săptămână, susținuse „urgența de a reacționa”, pentru limitarea „unei imigrații masive” și, „în același timp”, garantarea dreptului de azil.

Franța a înregistrat în 2017 puțin mai mult de 100.000 de cereri de azil, o cifră record, și a acordat azil unui procent de 36% dintre solicitanți. În 2014 numărul imigranților era de aproape 6 milioane. „Nu putem prelua toată nenorocirea lumii”, a declarat recent președintele Emmanuel Macron.

Dacă dreapta și extrema dreaptă au denunțat „laxismul” unei „legi mărunte” și au evocat spectrul regularizării situației imigranților ilegali, stânga s-a opus unei legi „inumane” și mai ales dublării duratei maxime de reținere, ajunsă la 90 de zile, cu posibilitatea menținerii „unor copii în spatele sârmei ghimpate”.

Într-un gest de conciliere, proiectul de lege a fost relaxat în privința „delictului de solidaritate” ce sancționează persoanele care îi ajută pe migranți. Puternic contestat, articolul prevede de acum „exceptări”, mai ales când este vorba de acordarea de îngrijiri, adăpost sau hrană.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...