Activistul civic Oleg Brega, stabilit de o vreme la București, intenționează să candideze la alegerile parlamentare din 2019

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Activistul civic Oleg Brega a anunțat printr-o înregistrare video că va candida la alegerile parlamentare care vor avea loc pe 24 februarie 2019 în Republica Moldova. Activistul a declarat că își va înainta candidatura inclusiv pentru a influența agenda publică și pentru a promova drepturile omului în cadrul dezbaterilor electorale, dacă va participa la acestea. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Sfatul Țării” de la postul de televiziune 10TV, transmite IPN.

Oleg Brega susține că trebuie schimbat comportamentul fățarnic al politicienilor moldoveni, indiferent din ce tabără sunt. „Oamenii una spun și alta fac. Eu aș vrea să fiu un demnitar consecvent și dacă cer transparență, chiar să fie transparență și în ședințele de interes public, și în ședințele care nu trezesc mare interes public. La negocieri de coaliții tot aș vrea transparent să participe și mass-media ca să nu fie protocoale adiționale secrete care aduc atâta pagubă după aceea”, a spus Oleg Brega.

Activistul spune că nu este tentat să se alăture coaliției anunțate de PAS, PPDA și PLDM pentru următoarele parlamentare și că va examina această posibilitate doar dacă vor adera mai multe partide politice și lideri credibili ai societății civile. Totodată, Oleg Brega spune că va fi dispus să cedeze în favoarea unui candidat care va avea aceleași valori ca și el și ar putea să aibă mai multe șanse de victorie.

Oleg Brega afirmă că odată ajuns în Parlament nu va susține niciun guvern pentru că, în caz contrar, va trebui să răspundă pentru acțiunile guvernului. „Eu aș prefera să fiu un deputat liber și să votez fiecare proiect de lege conform conștiinței mele sincer și nu din interes de gașcă, de coaliție, de majoritate”, a continuat activistul.

Totodată, activistul admite că s-ar putea nici să nu fie înregistrat în calitate de candidat la parlamentare de către organele competente.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...