Acte falsificate și o mașină căutată prin Interpol, depistate la frontiera moldo-română

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Patru tentative de traversare a hotarului în baza documentelor falsificate, dar și cu o mașină căutată prin INTERPOL, au fost înregistrate în ultimele 48 de ore de către polițiștii de frontieră din punctul de trecere Leușeni.

Un bărbat cu dublă cetățenie moldo-română a împrumutat remorca de la o rudă apropiată, iar la frontieră a aflat că sunt nereguli la unitatea de transport. Acesta s-a prezentat la ieșirea din țară, în data de 30 iulie curent. În cadrul controlului s-a depistat că numărul înscris în certificatul de înmatriculare nu coincide cu cel aplicat pe șasiul remorcii.

În acest sens, inspectorii de frontieră au supus remorca verificărilor suplimentare. Ca urmare, s-a constatat că numărul VIN, aplicat pe șasiul vehiculului, a suferit modificări mecanice. În declarații, cetățeanul de 38 de ani a precizat că nu cunoște despre cele depistate, deoarece remorca nu-i aparține. Acesta și-a continuat călătoria, însă vehiculul a fost reținut până la luarea măsurilor legale ce se impun.

La ieșirea din Republica Moldova, polițiștii de frontieră au identificat un alt tânăr cu dublă cetățenie, moldovenească și românească, care deținea trei permise de conducere cu semne de falsificare. În dimineața zilei de 30 iulie, ca urmare a aplicării analizei de risc, pasagerului unei rute regulate, care transportă colete din Republica Moldova în Marea Britanie, s-a solicitat de a prezenta toate documentele deținute. În rezultat, din rucsacul personal acesta a scos trei permise de conducere, care ar fi eliberate de autoritățile române pe numele a trei persoane străine.

Verificările suplimentare asupra documentelor, cu echipamentul special, au stabilit că acestea prezintă mai mulți indici de falsificare. La audieri, persoana de 32 de ani a declarat că era angajată în calitate de hamal la această rută, iar înainte de a porni spre destinație a fost rugat de o colegă să transmită actele în România unui șofer de pe altă cursă. Documentele au fost ridicate și transmise spre expertiză.

Falsificarea cărții de identitate românești va constitui motiv de cercetare penală a unui cetățean moldovean. În timpul controlului pasagerilor cursei care se deplasa în Germania, polițiștilor de frontieră le-a dat de bănuit comportamentul și declarațiile unui tânăr de 21 de ani. Acesta se afla la prima sa ieșire din țară și avea ca scop găsirea unui loc de muncă peste hotare.

Inspectorii de frontieră au cerut tânărului să prezinte pe lângă pașaportul moldovenesc și alte documente de identitate. Deși persoana a ezitat să le înmâneze pe toate, la deschiderea portmoneului s-a observat cartea de identitate românească, care a fost supusă ulterior unei verificări suplimentare. În rezultat s-a constatat că este contrafăcută. Tânărul, locuitor al satului Coșnița, raionul Dubăsari, a refuzat să-și continue călătoria.

În ultima ilegalitate este vizat un cetățean al Republicii Moldova de 35 de ani, care transporta un mijloc de transport dat în căutare internațională de autoritățile franceze. Pe sensul de intrare în țară s-a apropiat pentru efectuarea controlului de frontieră, un Mercedes Sprinter cu remorcă, în care se afla un autoturism de model Renault, înmatriculat în Elveția.

În timpul procesării datelor din documentele prezentate pentru mijloacele de transport, polițiștii de frontieră au constatat că autoturismul figurează în baza de date INTERPOL. Centrul de Cooperare Polițienească Internațională al IGP a confirmat faptul că autoturismul este dat în urmărire din 2017, ca fiind furat de pe teritoriul Franței. Șoferul a declarat că autovehiculul l-a procurat în Elveția, contra sumei de 950 de euro, pentru acesta prezentând contractul de vânzare-cumpărare. Mașina a fost reținută până la finalizarea cercetărilor.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...