Accesul diplomaților ruși în sediul NATO din Bruxelles va fi limitat

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Alianța Nord-Atlantică a anunțat luni că va limita accesul diplomaților ruși în sediul ei de la Bruxelles, ca urmare a deciziei de suspendare a cooperării militare cu Moscova după anexarea Crimeii, transmite agenția Reuters.

”Accesul extins acordat până în prezent în sediul NATO va fi refuzat tuturor reprezentanților misiunii ruse (pe lângă NATO), cu excepția ambasadorului rus, adjunctului său și a încă doi membri”, precizează Alianța într-un comunicat. ”Dacă orice alt reprezentant al misiunii ruse solicită accesul la întâlniri oficiale, se vor aplica regulile pentru vizitatorii obișnuiți”, adică aceștia vor trebui să-și anunțe prezența, să fie înregistrați și însoțiți în timpul vizitelor, se mai menționează în comunicat.

Miniștrii de externe din statele membre ale NATO au decis la 1 aprilie să suspende cooperarea militară și civilă a Alianței cu Rusia, ca răspuns la anexarea Crimeii. Dar dialogul în cadrul Consiliului NATO-Rusia va putea continua, iar Alianța își va reexamina relațiile cu Moscova la următoarea reuniune la nivel de miniștri de externe, prevăzută în luna iunie.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...