A fost făcut încă un pas în favoarea eliminării vizelor pentru cetăţenii Republicii Moldova

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

În cadrul şedinţei de vineri, 14 martie curent, a Consiliului Uniunii Europene, reunite în formatul miniştrilor pentru Transport, statele membre ale UE au susţinut propunerea Comisiei Europene de anulare a vizelor pentru călătoriile de scurtă durată (pentru o perioadă de şedere de până la 90 de zile pe parcursul a 6 luni) în spaţiul Schengen, pentru cetăţenii R. Moldova, posesori ai paşaportului biometric, anunță serviciul de presă al MAE.

Adoptarea propunerii respective de către statele membre ale UE încheie faza deliberativă a procedurii decizonale a UE privind liberalizarea regimului de vize.

După finalizarea procedurilor de aprobare a deciziei la nivelul Preşedinţilor Consiliului UE şi Parlamentului European prin semnarea de către aceştia a Regulamentului UE 539/2001, amendat în urma procedurii de co-decizie, acesta va fi remis pentru publicare în Jurnalul Oficial al UE.

Menționăm că Regulamentul amendat va intra în vigoare la 20 de zile după publicarea lui în Monitorul Oficial al Uniunii Europene.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...