80 de modele electrice până în 2025; Planurile Volkswagen au o mare problemă

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Volkswagen plănuieşte să aibă în portofoliu nu mai puţin de 80 de modele de maşini electrice până în anul 2025. Numai că are o mare problemă.

Pentru a putea realiza acest plan măreţ, producătorul auto german are nevoie de patru fabrici de baterii de talia celei pe care o are Tesla (adică 140 GWh), informează Quartz.

În acest moment, pe Bătrânul Continent nu există suficiente unităţi de producţie, aşa că VW trebuie să cumpere baterii din altă parte, cu precădere din Coreea de Sud.

Drept urmare, marile companii din industria auto plănuiesc să facă astfel de fabrici în Germania, Suedia, Ungaria şi Polonia.

Însă Volkswagen pledează pentru ca giganţii să îşi dea mâna şi să creeze un hub de producţie de baterii pentru maşini electrice pe Bătrânul Continent, pentru a putea concura cu fabricile din Asia şi SUA.

Dacă planul va fi pus în practică, capacitatea se va triplă, de la 103 GWh pe an în 2017 la 278 GWh în 2021.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...