29 mii de euro, depistate de polițiștii de frontieră la un cetățean al Federației Ruse

by D M
Distribuiti mai departe...

Un cetățean al Federației Ruse a încercat să treacă ilegal peste frontieră o sumă de 29 mii de euro. Fiind depistat la controlul de securitate, acesta s-a justificat prin faptul că nu știa despre procedura legală privind declararea acestora.

Cazul a fost înregistrat în această dimineață, în punctul de trecere Aeroportul Internațional Chișinău, la cursa „Chișinău – Moscova”, se anunță într-un comunicat al Poliției de Frontieră. Astfel, în rezultatul scanării cu aparatul de raze X-ray şi procesării imaginilor, polițiștii de frontieră au depistat în bagajul de mână al bărbatului, identificat ca cetățean rus de 27 de ani, mijloace financiare în sumă de 29.000 euro. Valuta nu a fost declarată la controlul vamal. Pentru început cetățeanul s-a eschivat de a oferi informații, însă în cele din urmă a precizat că nu știa despre obligația declarării valutei.

Ca urmare, s-a intervenit conform atribuțiilor de serviciu, iar despre incident au fost informați angajații Serviciului Vamal, în competența cărora se înscrie cazul, respectiv cetățeanul urmează a fi amendat contravențional pentru fapta sa.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...