21 de victime ale evenimentelor din 7 aprilie vor primi indemnizații de la Guvern

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

În cadrul ședinței de miercuri, Executivul a aprobat o hotărâre de Guvern prin care a alocat mijloace financiare necesare pentru recuperarea prejudiciului cauzat persoanelor care au avut de suferit în urma evenimentelor din 7 aprilie 2009.

În acest an, de o astfel de indemnizație vor beneficia 21 de persoane, selectate de către Comisia guvernamentală specială, instituită în scopul examinării cererilor depuse. Potrivit documentului, pentru acordarea indemnizaţiilor unice, din fondul de rezervă al Guvernului, a fost alocată suma de 88 mii lei.

„Astfel, de indemnizație unică în valoare de 7 mii de lei, cu titlul de ajutor financiar, vor beneficia 4 persoane, care au suferit leziuni grave și a căror suferințe fizice și psihice sunt prezente și astăzi. Celorlalte persoane li se vor acorda indemnizații în valoare de 3-5 mii lei, în funcție de traumele și leziunile suferite”, menționează Guvernul într-un comunicat.

În ultimii trei ani, de indemnizații au beneficiat peste 200 de persoane.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...