21 600 de doze de vaccin AstraZeneca vor ajunge în R. Moldova, din România, prin acordurile cu Comisia Europeană

by D M
Distribuiti mai departe...

Guvernul de la București a aprobat acordarea unui ajutor umanitar, cu titlu gratuit, pentru Agenția Națională pentru Sănătate Publică din Republica Moldova în vederea gestionării epidemiei împotriva COVID-19. Astfel, 21 600 de doze de vaccin AstraZeneca împotriva COVID-19 vor ajunge în Republica Moldova, din România, prin Acordurile-cadru încheiate de către Ministerul Sănătății cu Comisia Europeană.

Dozele de ser vor fi livrate prin Departamentul pentru Situații de Urgență-Inspectoratul General pentru Situații de Urgență în aplicarea Mecanismului European de Protecție Civilă.

Amintim că miercuri, guvernul de la București a aprobat o ordonanță de urgență pentru a livra în Republica Moldova prima tranșă de vaccinuri anti-COVID din cele 200 de mii de doze anunțate ca sprijin de către președintele României, Klaus Iohannis, cu ocazia vizitei sale la Chișinău în decembrie anul trecut.

europalibera.org


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...

Comments are closed.