10 recorduri incredibile ale lui Bayern Munchen

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Bayern Munchen a cîştigat aseară al 24-lea titlu din istoria Bundesligii după victoria cu Hertha Berlin, scor 3-1, şi a stabilit câteva recorduri incredibile, selectate de cei de la gsp.ro

1. A devenit prima echipă din campionatele de top (Anglia, Germania, Spania, Italia, Franţa, Olanda) care câştigă titlul cu 7 etape înainte de finalul sezonului.

2. A doborât recordul de invincibilitate deţinut de Arsenal şi a ajuns acum la 52 de meciuri consecutive fără înfrângere.

3. Dacă termină campionatul neînvinsă, va depăşi şi recordul lui AC Milan din 1991-1993, de 58 de meciuri fără înfrângere. Ultima înfrângere a nemţilor în Bundesliga a fost în 28 octombrie 2012, 1-2 cu Leverkusen, pe Allianz Arena.

4. A câştigat 19 meciuri consecutive în Germania, un nou record.

5. Germanii au şi 10 meciuri consecutive câştigate în deplasare, un alt record.

6. Bayern a marcat de cel puţin două ori în fiecare din ultimele 19 victorii din campionat!

7. Sezonul lui Bayern de până acum, cu 25 de victorii şi două remize, este cel mai bun din istoria Bundesligii.

8. Bayern poate deveni prima echipă din Bundesliga care termină neînvinsă un sezon.

9. Elevii lui Guardiola au deja 77 de puncte până acum, astfel că pot depăşi recordul de 91 de puncte deţinut chiar de Bayern din sezonul trecut. Mai sînt 7 etape, adică 21 de puncte.

10. Împotriva Herthei Berlin, căpitanul Lahm a avut procentaj 100% al paselor, 133 din 133. Bayern a avut record de pase şi de posesie cu Hertha, 1078 de pase şi posesie de 77%.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...